
Sfântul Arhanghel Mihail este unul din cei mai cinstiți dintre îngeri şi din ceata netrupeţilor puteri; el este numit Arhistrateg sau Mare Voievod, conducător al puterilor cereşti. Conform Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, el a mijocit de multe ori pentru oameni și rămâne pe mai departe apărătorul credinţei. Sfântul Arhanghel Mihail este cel mai adesea invocat pentru a păzi ţara de invazii inamice şi de războiul civil, precum şi pentru obţinerea biruinţei asupra duşmanilor pe câmpul de luptă. Ziua lui de cinstire principală este 8 noiembrie, Soborul sau Sinaxa Sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavriil şi al tuturor netrupeţilor puteri cerești; în ziua de 6 septembrie se face pomenirea unei minuni înfăptuite de Sfântul Arhanghel în Colose.
Scriptură şi tradiţie
Numele de Mihail înseamă "Acela care este ca Dumnezeu" sau "Cine este cel care e ca Dumnezeu?"
Mihail apare pentru prima dată în Vechiul Testament, în povestirea căderii Ierihonului din Cartea lui Iosua. Deşi numele lui Mihail nu este menţionat explicit în text, este scris acolo că Iosua "a căutat cu ochii săi şi iată stătea înaintea lui un om; acela avea în mână o sabie goală." Atunci când Iosua, încă neîntelegând despre cine este vorba, îl întreabă pe Arhanghel de care parte este în luptă, acesta îi răspunde "Eu sunt căpetenia oştirii Domnului şi am venit acum!" (Iosua Navi 5, 13-14).

◄
1 / 1
►